„În momentul de față, Ministerul Comunicațiilor împreună cu Ministerul Fondurilor Europene lucrează la un ordin cu privire la prelungirea termenului de depunere a proiectelor cu încă 30 de zile, pentru că am avut foarte multe propuneri din partea mediului de afaceri, ca urmare a procedurii foarte anevoioase de contractare a serviciilor de consultanță în vederea scrierii proiectelor. Niște proiecte pe broadband sunt mult mai dificil de redactat de către companii, ca fundamentare a bugetului și a soluțiilor care ar putea fi utilizate”, a explicat Ionuț Andrei, în cadrul conferinței „Smart Transformation Forum”.
Noua dată va fi anunțată de cele două ministere la începutul lunii octombrie, potrivit secretarului de stat de la MCSI. Acesta a adăugat că, pe lângă dificultatea de a scrie proiectele, companiile au întâmpinat probleme în a obține autorizațiile de construcție necesare.
La data de 6 iulie, Ministerul Fondurilor Europene (MFE) și MCSI au lansat Ghidul Solicitantului aferent Acțiunii 2.1.1 – Îmbunătățirea infrastructurii în bandă largă și a accesului la internet, care vizează dezvoltarea rețelelor de comunicații în bandă largă, NGN (Next Generation Network), în zonele neacoperite în prezent. MFE asigură finanțarea acestor proiecte prin POC (Programul Operațional Competitivitate), iar MCSI este implicat prin organismul intermediar (OI) pentru Promovarea Societății Informaționale. Termenul inițial de depunere a proiectelor era 4 octombrie.
„Nu am situația actualizată, la zi, pentru că organismul pentru promovarea societății informaționale care gestionează efectiv nu este în subordinea mea directă. Cel puțin acum o săptămână nu erau proiecte depuse, pentru că piața aștepta o prelungire a termenului. Se știa, oarecum, că se va prelungi termenul de depunere”, a precizat secretarul de stat.
În plus, documentele interne dintre cele două ministere sunt deja redactate, susține oficialul de la Ministerul Comunicațiilor.
„Urmează să ieșim cu această prelungire a termenul pentru încă 30 de zile, termen pe care îl considerăm suficient pentru depunerea proiectelor. Avem feedback din partea mediului de afaceri: se lucrează la proiecte, sunt foarte multe proiecte. Interesul este din partea tuturor actorilor, fie că sunt întreprinderi mici, mijlocii sau mari. Există un interes foarte mare chiar din partea companiilor mari”, a detaliat Ionuț Andrei.
Bugetul pentru acest program este de 64 de milioane euro, prin care se dorește realizarea a 70.000 de proiecte. Scopul acestor investiții este dezvoltarea digitală a zonelor rurale la același nivel cu cea înregistrată în mediul urban.
Proiectele vizează dezvoltarea internetului de mare viteză în 3.223 de localități din 15 județe: Tulcea, Bacău, Brăila, Botoșani, Buzău, Cluj, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Iași, Neamț, Prahova, Suceava și Vaslui. Proiectele propuse de companii pot cuprinde un singur județ sau mai multe județe, dacă sunt puține localități într-unul singur, potrivit oficialului din cadrul MCSI.
„Românii din aproximativ 168.000 de gospodării situate în zone care nu au rețele de comunicații electronice în bandă largă vor putea beneficia de internet de mare viteză datorită unor proiecte finanțate din fonduri europene”, estimau, la începutul lunii iulie, reprezentanții celor două ministere.
Durata maximă de implementare a proiectului este de cel mult 36 luni de la data semnării contractului de finanțare.
Pot solicita finanțare pentru implementarea proiectelor microîntreprinderile, întreprinderile mici, mijlocii sau mari, care sunt furnizori de comunicații electronice de cel puțin trei ani neîntrerupt.
Cererile de finanțare se vor depune prin aplicația electronică MySMIS2014, cu toate anexele solicitate prin ghid.